Chestii care nu ar trebui scrise pe blog

Postat la 23:37 | Scris de Daniela

Nu am suportat niciodată să îmi destăinui viaţa de zi cu zi aici! Într-un mediu virtual la care are acces oricine şi oricum. Până la urmă, de aceea se numeşte viaţă privată/personală că e doar a ta! Am scris şi acum ceva timp, pe când aveam nişte reguli (chestii care am vrut să le explic de fapt), că nu îmi place să îmi scriu viaţa personală. În plus, nu interesează pe absolut nimeni ceea ce fac eu zi de zi. E aşa neintersant şi nu ştiu cum alţii reuşesc să atragă atâtea comentarii şi atâta lume pe blog cu astfel de postări. Eu una, chiar nu le vad rostul pentru că sunt absolut neinteresante. Mai bine ai scrie o părere despre “de ce lubeniţa e roşie şi pepenele galben”. Ar ridica mult mai multe semne de întrebare.

În altă ordine de idei, un articol mai personal, necesită şi mai multe paragrafe pe care nu le citeşte nimeni. Nu ştiu câţi dintre cei ce se “plimbă” pe bloguri, le citesc în întregime. Să fim serioşi, e plictisitor. Dacă vreau o poveste de dragoste sau cum prietena ta a fost la cumpărături şi s-a îndrăgostit la prima vedere, îmi iau frumos o care în acest sens, care e mult mai ok structurată şi se pune altfel problema.

Mă rog, încep să plictisesc aşa că mă opresc.

do not be stupid

Share Button

6 Comentarii la Chestii care nu ar trebui scrise pe blog

  1. Aton
    August 11, 2013 at 12:08 am (4 years ago)

    Ai scris un art fara rost. Fiecare are dreptul sa citeasca ce ii place.

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    Reply
    • Daniela
      August 11, 2013 at 12:17 am (4 years ago)

      E punctul meu de vedere.

      Reply
  2. cotos
    August 12, 2013 at 10:18 am (4 years ago)

    Nu, niciodata personal. Pentru asta exista jurnal si pix/stilou. :)

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    Reply
  3. SydowBlog
    August 14, 2013 at 11:06 am (4 years ago)

    Fiecare cu parerea lui. Ai dreptate si tu intr-o oarecare masura. E clar ca nu e cel mai bun lucru sa iti “Shareuiesti” viata personala in online. Sunt si exceptii gen persoane publice dar nici alea nu zic tot(evident). Exista articole cu o tenta mai personal doar de asta exista bloguri personale. Pentru altele cred ca sunt mai potrivite blogurile de nisa.

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    Reply
    • Daniela
      August 14, 2013 at 11:18 am (4 years ago)

      Corect. Exista blogul pe care se abordeaza subiecte personale. Eu doar incerc sa spun ca nu intereseaza pe nimeni despre X si Y, atata timp cat mediul online nu iti da posibilitatea sa cunosti persoana f2f ca sa iti poti face o parere reala, nu una virtuala.

      Reply
  4. Robert Ilie
    August 16, 2013 at 1:33 pm (4 years ago)

    Dacă ne scriem viața privată pe bloguri este ca și cum am fi vedete la TV. Ele nu o scriu pe blog, ci la TV. Este adevărat că în România se pare că este o plăcere să vezi și să vorbești despre aceste lucruri, ca și în alte țări de altfel, dar sunt de acord cu ce ai scris. Totuși, reține că mai tot ce scriem pe blog, scriem tot despre ce facem sau gândim. Deci, pe undeva, tot expunem puțin din viața privată.

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    Reply

Lasa un comentariu