Prin liceu, clasa noastră strângea încă fondul clasei. O dată pe lună, se dădea un 10 lei şi din aceşti bani se cumpărau diverse sau se zugrăvea sala de clasă pentru că şcoala noastră era pe proprietatea unei biserici. Curios sau nu, chiria era undeva la 10.000 lei pe lună plătită de primărie.
Când s-a început un nou an şcolar, se punea problema cine să ţină banii. Un fel de şef al clasei. Eu sinceră să fiu, niciodată nu am fost adeptă petru aşa ceva. Trebuia să am o oarecare responsabilitate. Într-un final, nimeni nu a vrut şi cum trei sfert de clasă erau de pe la sate şi eu eram una din elevii ce locuiau în oraş, am acceptat să ţin banii.
În fiecare lună, îi anunţam când trebuie să aducă banii. Unii îi aduceau la timp, alţii când îşi aminteau. Mie tot timpul mi-a plăcut să am o ordine în toate lucrurile pe care să le fac. Deci şi prin urmare, îi stresam puţin să îmi aducă banii mai repede ca să fie acolo şi eu sincer nu aveam chef să umblu după ei. I-am ţinut cât i-am ţinut, până când într-o zi au început discuţii, evident despre bani, dar între alţi colegi. Eu eram indirect implicată. I-am predat altei colege şi asta a fost tot. Nu era foarte mare deranjul că ţineam nişte bani, mai mare a fost când deja intervin discuţii şi nici măcar nu se ştie cât şi cum.
Tot aşa într-o zi, am fost desemnată să strâng bani pentru o carte cumpărată. Undeva la 3 lei trebuiau aduşi ca să îi predau profului. I-am stresat într-una pe Messenger (că nu era Feisbuc) să aducă banii.

Nu ştiu ce educaţie au unii şi cum i-au conceput părinţii, dar parcă au fost făcut doar ca să strice prietenii, să se bage în discuţii despre care nu le ştiu rostul şi alte rahaturi pentru care nu au argumente. Tot ce pot să zic, penibil!