In primul rand, pentru ca deja s-a intrat in tipare, mereu e la fel. Esti obligat sa zambesti, sa te simti bine si sa te distrezi exact in anume date calendaristice, ca un robotel uman. Daca n-ai chef, esti luat rapid la intrebari de ceilalti. Daca vrei sa eviti asta trebuie sa devii rapid un bun actor.

Apoi… aglomeratia. Toata lumea alearga dupa mancare si bautura, ca niste fomisti betivi, de spui ca urmeaza vreo foamete si o seceta prelungita. Parca au venit din Africa, au mancat toata viata banane si acum au descoperit ca mai exista si alte lucruri comestibile. Goana asta dupa cumparaturi are darul sa-mi strice zilele.

Colindatorii… care suna din 10 in 10 minute la usa, sunt un factor suplimentar de stres, indiferent cat ti-ar place copii. La un moment dat iti vine sa-i strangi de gat pe toti.

Melodiile de sarbatori, ale lui Hrusca, Fuego, Stefan Banica jr. si ceilalti imi polueaza auzul in fiecare sfarsit de an.

Mai urasc si faptul ca primesc, de la cunoscuti pe care ii consider isteti, prin mail/retele sociale/sms, urari copiate, vechi, ce nu (mai) au niciun farmec. Daca nu exista imaginatie, mai bine urari scurte si simple, decat copy/paste.
Urasc ca trebuie sa-mi fac planuri cu o luna inainte sau chiar mai mult pentru o noapte, ce separa anii, pe care o consider banala.

Acestea fiind spuse, la multi ani!