Cum trebuie echipata maşina de iarnă

Postat la 19:06 | Scris de Daniela

Am zis să mă pun să fac o listă cu uneltele de care are nevoie un şofer în portbagaj pe timp de iarnă. La mine a început să ningă de ieri dimineaţă într-una, dar eram pregătită.

1. Anvelopele de iarnă
Când temperatura scade sub 7 grade, este foarte important să se schimbe anvelopele cu unele de iarnă. Acestea au altă compoziţie faţă de anvelopele de vară. La frig, o anvelopă de vară se întăreşte şi nu mai are aderenţă bună. Mai precis, distanţa de frânare se poate chiar dubla în caz de urgenţă, când frânăm pe vreme rece cu anvelope inadecvate. Asta duce nu doar la riscul crescut de accidente, dar şi la uzarea prematură a plăcuţelor de frănâ, risc de pierdere a stabilităţii, etc. O anvelopă de iarnă, prin textura sa mai moale, se comportă pe timp de iarnă aşa cum se comportă o anvelopă de vară la 30 de grade.

2. Preşuri speciale de interior
La începutul sezonului ploios şi până la sfârşitul ierni este bine să schimbi cele 4 preşuri cu unele de cauciuc. Preşurile de cauciuc nu permit umezelii să ajungă la mochetă şi menţin apa şi zăpada în interiorul preşului.

3. Antigelul – verificat la fiecare început de iarnă
Chiar dacă ştiţi că mşina are antigel la nivel, este bine să fie verificat din nou pentru că, dacă este o mică fisură în sistemul de răcire, aceasta duce la scăderea nivelului de lichid. Şi aceste fisuri mici, s-ar putea nici să nu le vedeţi, mai ales că nu veţi observa nici o pată sub maşină, deoarece lichidul se evaporă repede.

4. Lichidul de spălare al parbrizului
Când se apropie venirea sezonului rece, este bine să fie schimbat lichidul de parbriz cu un lichid special făcut pentru iarnă (rezistent la -20 sau -30 de grade). Dacă nu schimbaţi lichidul, aveţi foarte mari şanse, să se spargă bidonul (care este de plastic), să se strice motoraşele care distribuie lichidul şi/sau să se spargă furtunele. În acelaşi timp există spray-uri defrost care pot fi folosite atat pentru dezgheţarea geamurilor cât şi a portierelor.

5. Atenţie la ştergătoare!
Este bine, atunci când parcaţi maşina afară pentru mai multe ore, să ridicaţi ştergătoarele. Motivul este că acestea vor îngheţa pe parbriz şi există riscul să se ardă releul. Înainte să realizaţi această operaţiune nu uitaţi sa aveţi în vedere şi zona unde locuiţi sau unde parcaţi maşina! Mai bine cu ştergătoarele îngheţate decât fără ştergătoare !

6. Chedere lipicioase
Presupun ca vi s-a întamplat să deschideţi portierele cu greutate… Pentru a nu se mai lipi portierele de chedere, puteţi folosi o soluţie specială pe bază de silicon, cu care se ungeţi chederele maşinii. Soluţii sau spray-uri de genul acesta se găsesc în orice hipermarket!

7. Verificaţi bateria
Se ştie destul de bine că bateriile se descarcă mai repede pe timpul iernii. Acest sfat este util pentru cei care au baterii mai vechi. Se verifică dacă bateria este pe culoarea verde iar dacă nu este, atunci, se încarcă la redresor sau se cumpără una nouă. În ambele situaţii, trebuie să se verifice dacă alternatorul încarcă cum trebuie.

8. Alimentaţi cu mai mult combustibil
Dacă vara aşteptăm să se aprindă becul până să alimentăm, în sezonul rece este bine să nu lăsăm niciodată mai puţin de 1/4 din rezervor plin. Motivul este unul simplu – în benzină există multă apă, care rămâne la suprafaţa combustibilului din rezervor iar dacă apa intră în conducte sau în pompa de benzină şi îngheaţă, riscăm să ajungem cu maşina în service.

9. Echipament necesar pe timp de iarnă
Pe timp de iarnă avem nevoie de câteva lucruri utile, pe care să le avem tot timpul în portbagaj, în special când circulăm inafara oraşelor:
– o perie specială de zăpadă;
– un răzuitor de gheaţă pentru parbriz;
– lanţuri antiderapante pentru roţi;
– cabluri de alimentare (pentru curent);
– lopată pentru zăpadă;
– un sac de nisip sau sare.

10. Ritualul premergător pornirii la drum
Peria de zăpadă trebuie luată mereu în casă. Mai întâi ştergem de zăpadă zona portierei, pentru a intra în maşină. Pornim motorul maşinii, dăm drumul la dezaburirea lunetei şi la căldură (pe poziţia ‘dezaburire parbriz’). Dacă avem încălzire în scaune, putem da drumul şi acesteia, ca să încălzim scaunele din timp. Ieşim din maşină şi ştergem maşina de zăpadă, inclusiv pe cupolă. Dacă e cazul, folosim lopata ca să îndepartam zăpada din dreptul roţilor. Dacă este gheaţă, folosim răzuitorul pentru geamuri. Pentru că am dat drumul la sistemul de dezaburire, munca ne va fi uşurată. Cu maşina curăţată de zăpadă, putem acum porni la drum. O astfel de pregătire pentru plecare, dacă este gândită din timp, nu trebuie să dureze mai mult de 10 minute.

Share Button

2 Comentarii la Cum trebuie echipata maşina de iarnă

  1. calculator rca
    December 9, 2012 at 8:43 pm (11 years ago)

    Cand am citit postul tau acum, mi-am amintit ca nu am antigel la masina. Maine trebe sa-mi rezolv problema

    Reply

1Pingbacks & Trackbacks on Cum trebuie echipata maşina de iarnă

Leave a reply to calculator rca Cancel reply