Ieri seară am fost să-l conduc la gară pe prietenul meu. După ce a urcat în tren, m-am îndreptat spre ieşire unde erau 3-4 politişti la care unul din ei: lasă-l mă să urce că e şi el amărât. (către naşu – era vorba de un boschetar)

De ce trebuie întotdeauna victimizaţi boschetarii? Sau hai să le zicem oamenii străzii deşi îşi merită apelativul pentru că lenea lor e de neînchipuit. Ţara plânge a criză şi ei cerşesc. Chiar dacă nu am trăit pe vremea lui Ceauşescu auzisem că era bine în sensul că toată lumea avea de muncă. Nimeni nu stătea. Şi a fost foarte bine pentru că ce s-a construit atunci nu ştiu cine va mai construi vreodată în România.
Şi evident că distinsul mirositor din imagine a mers pe gratis.