Jocuri cu Masini: NFS RIVALS

Postat la 0:10 | Scris de Daniela

Primul joc în care am intrat de pe un calculator a fost Mario, ca orice alt copil când vede pentru prima oară un calculator. Cred că a fost pentru mulţi copii jocul copilăriei.
Lucrurile au devenit mult mai seriose în timp ce am învăţat cum stă treaba. Nu mai reţin exact anul în care mi-am băgat pentru prima oară net prin modem, dar ţin minte că a fost extrem de scump. Undeva la 10 lei pe oră.

Primele jocuri serioase au fost cele cu maşini, pe care le-as juca şi acum dar pe consolă. Parcă unele jocuri cu masini de atunci, acum sunt destinate altor platforme. Unul din jocurile care m-au atras în mod special, probabil datorită graficii de pe atunci, a fost Need For Speed Hot Pursuite, pe care îl recomand şi acum dar sub o altă formă download nfs rivals.

L-am jucat pe un PlayStation 3 şi a fost impecabil. Nu mi-a venit să cred ce grafică poate avea. De obicei, cei de la EA Games fac nişte jocuri de neuitat şi cred că cel mai mare succes au avut-o cu Need For Speed. Am încercat să mi-l instalez şi pe telefon dar fără succes şi aici mă refer la faptul că am mai şi dat un ban în plus degeaba, pentru că nici n-am apucat să intru şi am ieşit.

Need-for-Speed-Rivals-21

Share Button

Lasa un comentariu