Jul
2011
Învăţământ eşuat
Postat la 12:28 | Scris de Daniela
Cred că titlul spune tot. Părinţii şi copiii sunt distruşi de-a binelea de isprava de anul acesta a domnului Funeriu. Credea că prin implementarea unor reguli stricte (camere video) va rezolva ceva?
Vă zic eu ce a rezolvat: să-i bage în sperieţi pe copii şi la sesiunea din toamnă să se prezinte un sfert poate nici atât. Asta e rezolvarea. Dacă se vroia a face un învăţământ de calitate, lucrurile trebuiau să se întâmple treptat. Dar oricum, noi (pentru că şi eu am dat bac-ul) am fost o generaţie de sacrificiu. Au picat copii care nu meritau, dar din cauza emoţiilor şi mai ales ştiind că “cineva” se uită la ei, i-a dezorientat de tot.
Zice Lexa bine într-un fel, dar atâta timp cât profesorul nu vine la clasă, sau vine şi nu face nimic sau daca face, nu înteleg copiii, ce folos? Eu de exemplu nu am înţeles niciodată matematica şi nici de acum încolo nu o voi înţelege. Dacă profesorul din generală, nu a ştiut să mă atragă spre învăţare (chit că eu am încercat să învăţ) nici cel din liceu nu a mai reuşit, mai ales că la liceu ştim cu toţii cum e. :D
Şi un mic Bonus:
Lexa
July 12, 2011 at 2:32 pm (13 years ago)Adevarat, am patit-o si eu la o materie pentru ca profesorul “se facea” ca explica sau sa fug de logica pentru ca profa era cam alien :))
Bucur
July 12, 2011 at 7:37 pm (13 years ago)trebuiesc luate masuri ca altfel ne ducem pe topogan…