Ai un copil care a terminat grădiniţa şi ieri tocmai l-ai dus la prima sa zi de şcoală. Probabil că a fost încântat, văzând atâţia copii în jurul lui şi bănci şi tablă şi caiete şi ghiozdan şi lista poate continua.

Tu îi ştii învăţătoarea dinainte, care te cheamă pe la sfârşitul vacanţei la o primă şedinţă pentru a discuta despre rechizitele necesare copilului tău care tocmai a intrat în clasa 0.
Şi evident cum învăţătoarea ştie mai bine ce este nevoie pentru copilul tău, îţi va recomanda câteva edituri cu care ea a lucrat la lucrează, dar totuşi consideră că editura respectivă e cea mai bună.

În primă fază, am înţeles că şi editurile au nevoie de vânzări, dar când o şcoală întreagă, fiecare clasă învaţă după o altă editură, asta nu o mai înţeleg.
Mai nou se vrea digitalizarea şcolilor din România. Foarte bine. Un prim început spre o ţară europeană şi deja m-am gândit cum poate fi utilă această digitalizare: învăţătorii, profesorii se pot consulta în vederea stabilirii unei edituri pe ţară/judeţ/oraş pentru şcoli.

Imaginaţi-vă o discuţie între două mame care au copilul la aceeaşi şcoală în clase diferite:

1: Maricica, Gigel nu ştie cum se face această temă că uite, al meu copil nu se descurcă şi mă gândeam că se pot consulta ca să o scoată la capăt.
2: Păăăăăăăăi, nu. Al meu are cartea de la editura lu peşte, deci nu cred că se potrivesc problemele.
1: Aaaa, ce prostieee!

Dap. Cam aşa va fi de trist. Şi nu, nu mă gândeam că Gigel va copia după Ionel şi va lua aceeaşi notă. Până la urmă, părintele care doreşte ca şi copilul lui să înveţe carte, nu îl va lăsa să facă una ca asta şi în plus, Gigel şi Ionel încă nu ştiu că în pauzele dintre ore se poate face foarte uşor o temă.