Dec
2011
Despre Logan, altfel
Postat la 13:20 | Scris de DanielaPlusuri si minusuri, merita citit.
Confraţilor mei şoferi
Sunt doar un om. Şi pentru că nu pot să fiu robot, mă las şi eu prostit. De ceea ce se spune la TV, de ceea ce citesc ici-colo.
Mă număr deci şi eu printre cei care şi-au cumpărat Logan. Nu, nu din patriotism, ci din inerţie, dezinformare, din dorinţa de a avea o maşină decentă, nouă, la un preţ accesibil. Mai ales că tot mai mulţi cunoscuţi în jurul meu au făcut acest pas. Probabil din aceleaşi motive.Sunt foarte mulţi cei care au Logan, dar sunt şi mai mulţi cei care îşi dau cu părerea despre acesta, fără măcar să-l cunoască. Există chiar o anumită isterie în mass-media, pe bloguri sau pe forumuri. Mulţi dintre cititorii noştri s-au arătat interesaţi de acest subiect, ca urmare încercăm să le satisfacem curiozitatea.
Iată , aşadar, experienţa mea, pe care ţi-o împărtăşesc, ca să-ţi fie de folos. Sunt şofer de 30 de ani, cu mulţi kilometri în spate, am avut (şi am) mai multe maşini, pot să fac o comparaţie.
1. Logan Kiss FM 1,5 dCI, 85 CP, an fabricaţie 2008 (ianuarie), garanţie extinsă 3 ani, km la bord 62158, folosită cu precădere la drumuri lungi în străinătate, adică pe drumuri bune. Toate reviziile făcute la reprezentanţă. Reparaţii în garanţie: schimbat încuietoare capotă portbagaj la 500 km (au zis că trebuie plătită, deoarece era crăpată, deci garanţia nu acoperă aşa ceva-115 RON), schimbat bielete direcţie la 15000, schimbat plăcuţe frână la 25000, schimbat rulment faţă stănga la 42000, reparat cablu reglaj înâlţime faruri(sărise din locaş), remediat contact calculator motor de trei ori, maşina a trebuit tractată la service pentru că nu pornea, reparat cablu climatizare, care s-a blocat în poziţia cald, înlocuit bec iluminare consolă (45 RON), remediat contacte lampă spate dreapta de cinci ori (lumina de frână nu arde nici acum, curăţ contactul dar după o săptămână iar nu merge), uns încuietori uşi care scârţâiau (scârţâie şi acum, dar mi-a dat un taximetrist un pont, am pus bandă izolatoare pe tija de pe caroserie şi e mai suportabil). Cam atât în garanţie. După aceea: schimbat plăcuţe frână la 52000, la 62000 am schimbat şi plăcuţele şi discurile, dar am înlocuit şi apărătoarea de praf a unui piston, că era ruptă. Acest ultim reper ar fi costat la reprezentanţă 156 RON (nu visaţi…), la un magazin auto mi-au dat două la 9 RON…Schimbat bec far faţă stânga (a trebuit să demontez acumulatorul pentru a-l schimba…).
Cam atât despre Logan, maşina „fiabilă”. Trebuie să adaug aici că maşina a fost relativ puţin folosită (ca ore de funcţionare). Ferească sfântul să am probleme cu sistemul de alimentare, injectoarele sunt de tip Delphi, după recondiţionare mecanică (în condiţii de curăţenie mai stricte decât o sală de operaţii) acestea trebuie calibrate pe stand Delphi, care alocă fiecărui injector un cod hexadecimal, care trebuie introdus în calculatorul maşinii…Floare la ureche, dacă ai vreo 500 de Euro de aruncat…cel puţin.
În rest, numai de bine. De mers merge foarte bine, are acceleraţii şi reprize remarcabile, consumul este foarte redus (de la 3,7 la 6 l/100km), funcţie de picior…Viteza maximă (pe autostradă, în Germania)-indicată la vitezometru peste 190, indicată de sistemul de navigaţie 179 km/h. Pare incredibil, dat fiind că fabrica indică 167 km/h, dar astea au fost valorile indicate. Maşina e spaţioasă, scaunele faţă sunt chiar confortabile, cele spate sunt mai mult instrumente de tortură la drum lung, datorită profilării insuficiente. Portbagajul e mare, dar nu e practic datorită deschiderii mici şi a imposibilităţii rabatării scaunelor spate. Stabilitatea in curbe e acceptabilă, dar varianta Diesel e accentuat subviratoare, cauciucurile faţă se lamentează la fiecare curbă mai consistentă. Dacă se adună nori de grindină fug s-o bag sub un acoperiş…Tabla este extrem de subţire.
Reviziile sunt foarte scumpe la reprezentanţă, dar scad la 35-50% dacă vei cumpăra piesele (aceleaşi) în alte magazine şi ţi le pui singur (filtre, ulei). Personal folosesc ulei Aral.
Financiar, se prezintă cam aşa : m-a costat +11000 de Euro, cu banii jos (10770+atelaj remorcare+cotieră+huse scaun+bare pavilion+aparatori cauciuc la roţi). Acum preţul e de 5500-6000 Euro. Cam 5500 pierdere în 4 ani…
Adevărul e că tatăl meu are una 1,4 MPI, varianta de bază. Nu a trebuit să-i schimbe nimic, a lui are cu câteva luni mai mult, la aproximativ acelaşi număr de kilometri.2. Opel Corsa Swing 1,2, 45 CP, an fabricaţie 1994, cumpărată la cca. 75000 km, acum are cca. 127000, deci 52000 in România. Folosită abuziv doar în oraş, tractat remorcă grea deseori la construcţia casei, folosită ca vehicul şcoală (aproximativ 100 elevi ), condusă şi de nevastă-mea…Drumuri rele cât cuprinde, călăreală fără milă. Schimbat: set rulmenţi roată spate dreapta (16 RON), un bec faţă stânga, un bec poziţie spate dreapta, mai multe becuri bord (cam 10 RON total), tobă finală(123 RON). Consum 4,5-9, funcţie de talpă şi condiţii. Portbagaj enorm şi practic după rabatare, interior plăcut (spre deosebire de Logan…). Caracteristici dinamice neglijabile, acceleraţie slabă, viteză maximă vreo 130 km/h, cu vânt din spate probabil, stabilitate decentă. Trapa este senzaţională.
Concluzie: niciodată nu mi-aş fi cumpărat Logan, dacă aveam Opelul mai întâi. Acestea sunt faptele, te las pe tine să decizi ce e mai bine. E totuşi puţin ciudat că o maşinuţă cu 14 ani mai bătrână să fie mai fiabilă şi culmea, mai prietenoasă şi mai practică decât una „modernă şi multinaţională”, chiar dacă e asamblată la Mioveni…
Ing. Balo Eugen
sursa: circulatiarutiera.ro
Bucur
December 28, 2011 at 2:11 pm (13 years ago)deci fara logan :))
Yamasha
December 29, 2011 at 10:12 am (13 years ago)am mers si cu logan si cu corsa…diferentele mi se par la consum si demaraj, poate chiar si putin la fiabilitate daca ar fi avut opelul arcuri mai ok…
Oricum, daca vrei sa-ti faci treaba, ti-o poti face cu amandoua…daca nu, mergi cu avionul.
Daniela
December 29, 2011 at 10:19 am (13 years ago)@Yamasha si eu m-am plimbat cu logan dar nu l-am condus. Dupa fabricarea Loganului, am inteles ca nu prea are stabilitate in curbe.