Apr
2013
Pentru părinţi
Postat la 15:32 | Scris de DanielaO parte din articolul de pe românialiberă.ro este redat mai jos şi ar trebui citit de părinţii ce au în dotare copii şi vor să le facă toate voile, referindu-mă la tehnologie.
Tableta nu ajută copiii sub 6 ani
Doi psihologi, care au urmărit comportamentul mai multor copii mici cărora părinţii le-au făcut cadou o tabletă, şi-au expus, pentru RL, observaţiile personale. Psihologii atenţionează că aceste gadgeturi creează foarte uşor dependenţe şi nu le recomandă copiilor care au sub şase ani. Psihologul Elena Vladislav, specializată în psihologia copiilor, susţine că, dacă un copil consumă mult timp în faţa unei tablete, mai târziu poate suferi de o tulburare care se manifestă prin imposibilitatea de concentrare asupra unui anumit subiect sau unei anumite acţiuni, adică de aşa numitul ADHD.
„Viteza mişcărilor jocurilor de pe tabletă se poate transforma în viaţa reală într-o hiperactivitate la nivel motric. Mulţi copii care se joacă foarte mult timp devin copii agitaţi şi hiperactivi, pentru că lor li se imprimă un anumit ritm al acţiunii şi vor să se mişte la acelaşi ritm. Nu mai au răbdare să facă activităţi care presupun manualitate, răbdare sau abilităţi de logică”, explică Vladislav. Psihologul susţine că jocurile pe tabletă nu sunt specifice copilului mic. Potrivit stadiilor de dezvoltare stabilite de psihologi, în primii ani de viaţă, copilul învaţă explorând şi exersându-şi capacităţile motrice. Copiii la vârsta de 2-3 ani sunt în faza senzorio-motorie, ei au nevoie să-şi dezvolte inteligenţa prin activităţi care implică motricitatea. În schimb, tableta îi implică numai la nivel vizual şi le limitează astfel câmpul cunoaşterii. „Am văzut copii mici, la zile de naştere sau petreceri şi fiecare era cu tableta lui. E uimitor, nu-i mai vezi jucându-se, nu-i mai vezi vorbind între ei. Eu personal am văzut copii care nu sunt în stare să se joace altfel. Vin cu tableta şi nu mai interacţionează cu ceilalţi, iar asta mi se pare dramatic. Abilităţile sociale acum se exersează”, mai spune psihologul.
Piticul Vesel
June 7, 2013 at 8:55 am (12 years ago)Da, este intr-adevar uimitor sa vezi copii care se joaca pe tableta, si care isi doresc cdin tot dinadinsul sa posede un astfel de gadget numai pentru ca se marketeaza super bine si le este impus ca ar avea o astfel de “nevoie”. La primele stadii de dezvoltare, fiecare stimul e perceput cu atentie, e un intreg proces de invatare. O alternativa, pentru parintii care inca nu aud poezia cu “Vreau tableta” ar fi acest tip de jucarii educationale, care sunt o alegere mult mai pertinenta, pipernisita in acelasi timp cu iz tehnologic. http://www.piticulvesel.ro/jucarii-interactive/1825-juniors-pad.html
cris
January 12, 2017 at 5:54 pm (8 years ago)Fetei mele i s-a stricat mufa de incarcare din cauza ca se juca mereu cat era la incarcat. Am profitat de ocazie sa nu o repar :)