Dec
2012
Le chinuie prostia
Postat la 18:45 | Scris de DanielaAm avut o colegă în liceu, care prin clasa 10-11 şi-a pus silicoane. Probabil era complexată de faptul că avea sânii mici şi cred că toate fetele se leagă de acest complex când decid să îşi facă astfel de operaţii.
Unele fete sunt ceva mai dotate de la mama natură, iar altele nu, dar asta nu înseamnă că trebuie să stricăm ceea ce avem.
Nu ştiu bărbaţii ce satisfacţie au când pun mâna pe o fată toată vulcanizată. Sânii, buzele, fundul şi ce or mai fi.
La început fetele nu cred că se gândesc la riscuri, ci la faptul că vor arăta bine după operaţie. Cel mai tragic este atunci când intervin dureri şi/sau trebuie refăcute operaţiile, injectate buzele şi alte părţi ale corpului pentru menţinerea “frumuseţii” prin vulcanizare.
Toate plasticoasele din România, pentru mine sunt nişte vulcanizate indiferent cum arată. Un corp se poate modela după bunul plac prin sport. Dar aşa e când n-ai chef să-ţi pierzi timpul la sală.
Marian
December 6, 2012 at 12:32 am (12 years ago)Silicoanele au si ele farmecul lor, daca nu esti barbat nu ai de unde sa stii :))
Dragos
December 6, 2012 at 1:34 pm (12 years ago)De aia femeile n-ar trebui sa vorbeasca de alte femei.
zed
December 7, 2012 at 3:28 pm (12 years ago)Unde dau like la poza?
Cristina
December 10, 2012 at 2:31 pm (12 years ago)Ai perfectă dreptate… și eu am trecut printr-o perioadă destul de proastă în liceu, toată lumea se lega de felul în care arătam: mică de statură, slăbănoagă, fără nici o formă, dar m-am apucat de sport și în timp am realizat că nu mai sunt ca înainte. Nu sunt nu știu ce frumusețe, dar mă simt bine în pielea mea fără să apelez la nu știu ce plastice, operații și alte tâmpenii de genu. În plus de asta după o zi plină la birou se merită puțină mișcare, te face să te simți mult mai bine. Orice ar fi eu rămân tot la sport.