CFR Marfă şi privatizarea

Postat la 13:20 | Scris de Daniela

CFR Marfă a primit aprobarea lui Ponta de a fi privatizat pe nimic, ca şi BCR, Alro, Petrom, etc. Compania valorează undeva la 5 miliarde de euro, iar guvernul Ponta o vinde pe 61 milioane euro. Un fleac!

Motivul vânzării: angajaţii CFR, cât şi interesele obscure, compania a ajuns să fie înglobată în datorii şi se va vinde unui “cumpărător strategic” care, evident se va îmbogăţi peste câţiva ani.
CFR Marfă deţine 39.000 de vagoane şi 900 de locomotive care în bilanțul contabil, alături de parcul de material rulant, sunt estimate la numai 900 de milioane de lei.

Nu e de mirare că CFR este împărţit în mai multe societăţi (CFR Marfă, CFR Călători, CFR Infrastructură, CFR Turism şi SAF€), tocmai pentru a fi vândute rând pe rând şi România să nu mai deţină nimic din ce a lăsat o dată Ceauşescu.

Interesele sunt prea mari ca să le înţelegem noi, oamenii de rând. Gândiţi-vă că toate trenurile care sunt vândute, ar putea transporta foarte multă marfă, PE ŞINE! Nu pe drumurile patriei care se fac de mântuială şi pe vreme proastă.
Mai gândiţi-vă câte accidente se produc, în care sunt implicate tirurile, iar şoferii scapă pentru că patronul plăteşte grosolan. Noroc cu centurile oraşelor, că aşa mai avem şi noi linişte.

CFR pentru România, e cu adevărat o companie valoroasă din toate punctele de vedere.

Şi un mic bonus pe care probabil îl ştiţi de la ştiri, cum se fură din vagoane:

Share Button

6 Comentarii la CFR Marfă şi privatizarea

  1. Iulius
    February 7, 2013 at 6:31 pm (12 years ago)

    Cum fura aia fara jena. :-))

    Reply
  2. Sorin
    February 7, 2013 at 9:15 pm (12 years ago)

    Oare cat vor mai fura astia !?

    Reply
  3. Alexandru
    February 7, 2013 at 9:25 pm (12 years ago)

    Mda, nu ma mai mira nimic in Romania ..

    Reply
  4. Cafea cu taifas
    February 8, 2013 at 9:06 am (12 years ago)

    Acum depinde foarte mult si de infrastructura. Daca nu se lucreaza la calea ferata nu cred ca se inghesuie foarte multi sa transporte marfa cu viteza melcului.

    Reply
  5. Andrei
    February 8, 2013 at 5:02 pm (12 years ago)

    O sa se mai fure pana cand n-o sa mai fie nimic de furat, e simplu :P

    Reply
  6. skrum
    February 10, 2013 at 10:25 pm (12 years ago)

    adevarul e ca cetatenii romani in marea lor majoritate nu sunt in stare sa administreze averea statului ai carui cetateni sunt; sunt mai degraba tentati ca, o data angajati (de acest stat), sa inceapa o administrare cat mai rapida a propriilor buzunare

    Reply

Lasa un comentariu