Am stat ieri de vorbă cu un vecin care plecase acum ceva timp în Italia la muncă. Mai venise pe acasă din când în când că e mamăsa aici. Ieri tocmai s-a întors de tot. Sinceră să fiu am fost oarecum mirată, ţinând cont că avea o mică afacere, o firmă de construcţii, din care ieşea destul de bine caşcavalul, mai ales că era doar el cu un prieten şi făceau lucrari simple precum: izolare. Deci nu este o meserie foarte, foarte complicată.

Printre altele, am ajuns la un punct în care am simţit un oarecare regret. Mă rog, se întorsese în România că dăduse faliment, făcuse găuri destul de mari şi risca să îşi pierdă libertatea.
Mare mi-a fost mirarea când am auzit că spune: “Băi Dana, dacă ai ştii că în momentul în care am intrat în România, mi-a fost scârbă!” Eu sincer chiar nu mai ştiam ce să spun, ţinând cont că oarecum avea dreptate. Poate mulţi dintre cei plecaţi au aceeaşi greaţă.

De muncă în ţară nici nu se pune problema, ţinând cont că el câştiga mai bine de 1000€ pe lună. Cam aşa e când nu ai nici şcoală, dar ai pretenţii. Oricum, soluţia este să plece în altă ţară ceea ce va face în următoarea perioadă.