Apropo de articolul lui Bucur, în dimineaţa asta mi-a dat inspiraţie să scriu despre cum am văzut eu 12 ani de şcoală. Vorbind în general, modul de predare, educaţia şi toate cele.

Încă din clasele mici eram emotivă faţă de alţi colegi care pur şi simplu nu aveau acel respect minim faţă de cadru didactic. Parcă în generală învăţăm încă cei 7 ani de acasă pentru a ne pregăti pe mai departe. Unii au rămas cu ceva, alţii nu. Eu încă am prins laptele şi cornul pe care deseori le aduceam acasă sau le dădeam unui coleg. Acum nu ştiu ce se mai dă, dar când am fost eu nu erau deloc bune.

La liceu s-a schimbat treaba. Da, la liceu pentru că din clasa 5 am fost dată la cel mai bun liceu din oraş (aşa îl consideram pe vremea aceea). Mi-a fost puţin greu să mă acomodez pentru că în generală eram cu “doamna”, la liceu erau deja profesori. Însă a trebuit să mă obijnuiesc şi până la urmă a fost extrem de bine. Am avut în clasă colegi mai bine sau mai proşti pregătiţi dar nu îl pot uita pe unul din ei care era de-a dreptul geniu şi mă mândream de fiecare dată că am un asemenea coleg. Doar că exista o problemă. Profesorul de matematică avea interesul să-l pregătească pe el mai mult pentru olimpiade şi concursuri, iar de clasă prea puţin se ocupa, ceea ce devenise enervant pentru că pe unii dintre noi ne-a afectat de-a dreptul.

Începutul adevăratului liceu a fost iarăşi puţin greu pentru că nu cunoşteam pe nimeni doar pe o fată cu care am fost în aceaşi sală la capacitate. În mare parte au fost 4 ani foarte faini că şi acum tânjesc după unii colegi, mai ales că în momentul de faţă cea mai bună prietenă am gasit-o în liceu.
Mi-a plăcut tot ce s-a întâmplat de la educaţie, predare până la unele boacăne. Am continuat pe acelaşi profil ca şi în liceu (economic) care mi-a deschis mintea şi unele idei de implementat pe mai departe.

Faţă de alte şcoli din România, la nici una din oraş nu s-a întâmplat ceva extrem de tragic. Cuţite, săbii, ameninţări şi alte apucături ale elevilor care nu ar trebui să existe.