Un zâmbet, un colţ de Rai

Postat la 18:52 | Scris de Daniela

În România, deseori copiii din mediul rural se confruntă cu probleme. Consider că trebuie să le acordăm mai multă atenţie lor deoarece exită un mare dezavantaj în ceea ce-i priveşte şi anume marginalizarea lor din punct de vedere profesional şi social atunci când vor devenii adulţi. Sunt sigură că sunt mai multe dezavantaje dar în ziua de astăzi doar copiii deşteţi mai au o şanşă şi cei descurcăreţi.
Un procent prea mic din copiii care locuiesc la sate au şanse să ajungă undeva. Această situaţie este generată de săracie, de lipsa mijloacelor financiare ale părinţilor de a-şi sustine copiii în scoală pe toata durata şcolii generale si a liceului.

Acum câţiva ani, am fost cu bunica la un sat vecin deoarece trebuia să primească brânză de la o familie care îi datoreaza bunuri în schimbul unei parcele de pământ. Familia trăia intr-o casă modestă, nu prea aranjată, 2 cămăruţe în care se supravieţuiau 5 suflete. Viaţa de zi cu zi era un chin deoarece posibilităţile erau limitate. Pe atunci, ca să primeşi o bombonică era ceva miraculos, nemaipomenit; zic asta pentru că bunica a venit pregătită de acasă cu puţine dulciuri dar îndeajus cât să bucure 3 suflete de îngeri. M-am bucurat nespus de mult când am zărit zâmbetul pe faţa lor şi atunci am înteles cât de frumos e să primeşti ceva în dar, oricât de puţin ar fi acel lucru.
Anii au trecut, ei au crescut atat financiar cât şi fizic. Au reuşit să îşi mărească casa cu încă 3 camere şi să trăiască în nişte condiţii bune pentru mediul rural.
Ţin să menţionez că părinţii nu au nici un venit, prin munca pământului au realizat totul.

Cu toţii putem ajuta copiii fară posibilităţi împreună cu Asociaţia RARA KID, nişte oameni cu suflet mare care fac ca ce-i mici să simtă căldura sufletească şi să se bucure de darurile primite (aşa cum s-au bucurat şi îngeraşii menţionaţi de mine mai sus).
Doar prin redirectionarea a 2% din impozitul datorat statului sau implicarea în campanii caritabile, poţi ajuta multe sufleţele să zâmbească.

Vă invit şi pe voi să scrieţi o scurtă povestioară despre Copiii fară posibilităţi în România, dar mai multe detalii le găsiţi AICI.

Share Button

2 Comentarii la Un zâmbet, un colţ de Rai

  1. Soacra
    April 16, 2011 at 6:57 pm (8 years ago)

    Iti multumesc pentru participarea la concurs si pentru promovarea actiunii.

    Tin sa subliniez ca asociatia RARAKID nu a cerut donarea de bani… ce ai pus acolo cu “donarea unei sume de bani” e vorba de formularul 230 de la ANAF prin care poti redirectiona 2% din impozitul datorat statului catre ceva la alegerea ta sau daca nu redirectionezi ramane la alegerea statului.

    Reply
    • Daniela
      April 16, 2011 at 7:00 pm (8 years ago)

      @Soacra – Tot un fel de donatie e :) dar modific. Mersi pentru semnalare.

      Reply

Lasa un comentariu