Sistem medical la pământ

Postat la 12:50 | Scris de Daniela

Am fost duminică la o întâlnire de familie cu mai mulţi prieteni. La un moment dat, discuţia a deviat la sistemul medical românesc care e la pământ. Povestea o prietenă care a avut de-a face cu spitalele în ultima vreme şi care a rămas şocată că nu se mai găseşte în spitalul Judeţean din Timişoara un medic bun, sau asistente. Toţi medicii au plecat pentru un trai mai bun, asistentele la fel.

Copii din ziua de azi puţini sunt care optează pentru un post de asistent. Am un exemplu apropiat. Prietena mea din nefericire nu a luat bacul şi a fost nevoită să facă postliceală de asistentă. Ea e o fată seriosă care frecventează orele de practică şi nu le neglijează. Întrebând-o de ce merge de fiecare dată, ştiind că 3 săptămâni la rând trezirea se dădea la ora 6, mi-a răspuns că doreşte să înveţe.

Dacă ar fi toţi pretendeţii pe asemenea posturi la fel, sistemul medical din România ar progresa. Însă salariile mizerabile cu care trebuie să întreţii o familie te descurajează şi te face să renunţi la ţara în care ai învăţat meserie şi să pleci cât vezi cu ochii.

Share Button

9 Comentarii la Sistem medical la pământ

  1. oJoD
    March 12, 2012 at 2:18 pm (12 years ago)

    Nu sunt devina doctorii care pleaca in alte tari, din pacate Romania este de vina.

    Reply
  2. Destept.net
    March 12, 2012 at 2:54 pm (12 years ago)

    Sa fim seriosi! Toata lumea stie ce viata de caine ducem in tara asta…atunci ce ar sa fi sa plecam toti din tara? Ar fi ok? Daca noi nu ne impunem odata si odata, tot asa a fi mereu!

    Reply
  3. Havrince Daniel
    March 12, 2012 at 7:37 pm (12 years ago)

    Nu e la pamant, e sub pamant. Undeva la 2 metri.

    Reply
  4. Download cs 1.6
    March 12, 2012 at 7:42 pm (12 years ago)

    Traim in Romania si asta ne preocupa tot timpul,incepand de la munca pana la plecatul din tara.

    Reply
  5. bucuros
    March 12, 2012 at 7:44 pm (12 years ago)

    povestea cu spitalele e veche de cand romania.. dar din cate vad nu progreseaza de loc

    Reply
  6. verek
    March 12, 2012 at 9:28 pm (12 years ago)

    sistemul ăsta e praf, şi din nou, tot noi suntem vinovaţi

    Reply
  7. Bucur
    March 13, 2012 at 9:46 pm (12 years ago)

    fiecare cauta ce e mai bine pentru el,daca nu esti respectat si apreciat in tara ta e normal sa pleci.

    Reply
  8. Lexa
    March 13, 2012 at 10:25 pm (12 years ago)

    Chiar auzeam la radio o statistica ce spunea ca medicii sunt cei mai doriti si cei care pleaca in nr cel mai mare ca si profesie din Romania-afara.
    Eu zis sa se mai inchida din facultatile de medicina :))

    Reply
  9. engleza
    May 16, 2013 at 3:27 pm (11 years ago)

    Pe de alta parte puneti-va in locul medicilor: scoala pana la 30 ani ca ulterior sa traiesti cu un salariu de mizerie…normal ca iau spaga…doar trebuie sa traiasca si ei. Ce mi se pare anormal este pretentia lor de spaga de la persoane care chiar nu au bani.

    Reply

Leave a reply to oJoD Cancel reply