Schimbările din noul cod rutier

Postat la 20:42 | Scris de Daniela

Cele mai importante reguli care vor intra de mâine în vigoare.

    • Scuterele pot fi conduse numai cu permis

Potrivit noilor reglementări, aplicabile de la 19 ianuarie 2013, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce înseamnă că pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere.

    • Permisele de conducere au un nou model

Forma şi conţinutul permisului de conducere vor fi modificate începand din 19 ianuarie 2013, astfel încât documentul sa corespundă modelului european.

    • Examinarea medicală, obligatorie la fiecare reinnoire de permis

Noile reglementari rutiere stabilesc ca din 19 ianuarie prelungirea valabilităţii administrative a permisului de conducere este conditionată de efectuarea verificării medicale corespunzătoare categoriilor de permis deţinute.


Nu ştiu câţi sunt de acord că şi pentru scuter va fi nevoie de permis de conducere, dar până la urmă dacă doar la 18 ani poţi conduce maşina oficial, de ce nu ai conduce şi scuterul la aceaşi varsta? Până la urmă, dacă ne gândim şi un copil de 15 ani (am dat o vârstă la întâmplare) se poate urca pe un scuter şi să plece la plimbare. E şi mai trist dacă produce un accident.

Share Button

1 Comentariu la Schimbările din noul cod rutier

  1. petrica
    January 21, 2013 at 4:33 pm (5 years ago)

    sant de acord cu introducerea permiselor de conducere pt. scutere,
    putina educatie rutiera nu le lipseste astora, in general ei fac viraje fara sa se asigure si cam tot asa intra in intersecti.
    Si examinarea medicală este utila,
    exemplu: sant multi carora le este rusine sa poarte ochelari… sau sa recunoasca ca au ceva probleme medicale din cauza carora ar putea rezulta accidente, dar in final medici vor avea de castigat de pe urma acestor controale medicale.

    Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

    Reply

Lasa un comentariu