Galaxy Gear, Galaxy Note 3 si Sony Xperia Z

Postat la 18:09 | Scris de Daniela

Un ceas, un telefon-tabletă şi un smartphone, vor fi lansate pe 4 Septembrie ale anului acesta.

Galaxy Gear

E al naibii de frumos, mie cel puţin îmi place. Însă, câteva comentarii ar fi:

1. De ce aş avea nevoie de un astfel de ceas?
Eu care nu port ceasuri, ce ar fi aşa de mişto, wow, mirobolant să mă facă să îl port, sau concret, care e de fapt rostul lui şi de ce se vrea tot timpul înlocuirea chestiilor clasice, cu unele care îţi iau ochii şi mai apoi să te întorci de fapt la origini pentru că tângeşti să mai simţi cureaua de piele sau de metal, să mai schimbi bateria care te ţinea câţiva ani şi exemplele pot continua.

2. SMS, apel telefonic, bluethoot?
Mult prea multe fără folos. Mersi, dar am smartphone.

Samsung Galaxy Note III

Probabil acelaşi design, updatat practic doar la hardware şi software.

Sony Xperia Z

PS: Samsung şi Sony şi-au anunţat lansările înainte cu câteva zile de Apple. Bună strategie!

Share Button

7 Comentarii la Galaxy Gear, Galaxy Note 3 si Sony Xperia Z

  1. Teona
    August 22, 2013 at 12:17 pm (11 years ago)

    Strategii de marketing! Pentru unii merg, pentru altii nu….De multe ori nu este vorba de a satisface o anume nevoie, ci de a fi in pas cu tehnologia, cu moda….whatever….. Ideea e sa cumperi…

    Reply
  2. Vice
    August 22, 2013 at 1:04 pm (11 years ago)

    Ceasul nu ma incanta,note 3 va fi la fel ca note 2 probabil cum ai zis si tu,deci nimic nou asa ca ramane de vazut ce au facut cei de la Sony cu Xperia Z.

    Reply
    • Cristian
      August 23, 2013 at 5:24 pm (11 years ago)

      Cei de la samsung nu o sa schimbe prea curand design-ul telefoanelor. Au apucat pe linia asta si asa o sa ramana. Eu o sa ma reprofilez pe HTC ( am auzit ca sunt stabile ). Fain blog, am ajuns aici din alta sursa, insa chiar merita citit si asta o sa o fac. bafta

      Reply
  3. Teona
    August 27, 2013 at 9:52 am (11 years ago)

    Strategii de marketing! Pentru unii merg, pentru altii nu….De multe ori nu este vorba de a satisface o anume nevoie, ci de a fi in pas cu tehnologia, cu moda….whatever….. Ideea e sa cumperi…

    Reply
  4. Sebi
    September 3, 2013 at 9:20 pm (11 years ago)

    Fiecare produs apare cu scopul de a fi vandut intr-un fel. Si fiecare companie isi adopta propriile strategii de marketing… Daca au sau nu succes ramane de vazut…. Depinde si de cererea existenta, pentru a avea vanzari si de puterea de cumparare a populatiei. Cu cat aceasta este mai mare, cu atat va creste si cererea de produse nu tocmai de stricta necesitate….

    Reply
    • vio_seo-promoweb
      October 22, 2013 at 7:51 am (10 years ago)

      E foarte adevarat ce spui. Cu cat nivelul de trai creste, ca atat va creste si consumul de produse. Nu inteleg de ce e asa de greu de vazut acest lucru, iar guvernantii nostri opteaza pentru marirea taxelor si impozitelor, in loc sa creeze surse de venituri pentru populatie si astfel sa stimuleze consumul. Samsung este un brand cunoscut, eu personal apreciez produsele, dar, cred ca si astfel de companii ar putea avea probleme pe termen lung, daca nu se iau masuri corecte pentru stimularea consumului.

      Reply
    • teo_inseo
      October 23, 2013 at 9:52 am (10 years ago)

      Din pacate, oamenii care are putea face ceva sunt dati la o parte. Sunt oameni extrem de capabili, care vin cu solutii viabile pentru relansarea consumului, insa sunt ignorati total. De unde si concluzia ca nu se doreste cu nici un chip rezolvarea problemelor cu care ne confruntam. Sunt unii care au de profitat de pe urma haosului. Produse gen Samsung, Sony, sunt produse de calitate, insa, fara o cresterea a nivelului de trai, pentru multi astefl de produse raman la stadiul de vise. Toti avem de pierdut din aceasta situatie.

      Reply

Leave a reply to vio_seo-promoweb Cancel reply